Servicii telemedicina oferite de Clinica Equilibrium SRL

Ce este TELEMEDICINA?

Telemedicina este un instrument extrem de eficient pentru îngrijiri medicale care nu sunt de urgență. Poate fi utilizată în aproape toate domeniile din medicină – toate problemele fiind variate de la un caz la altul, și privind situații de la asistența primară la managementul post-chirurgical. 

Serviciile medicale care fac obiectul serviciilor de telemedicină sunt serviciile de teleconsultație care constau în stabilirea diagnosticului, monitorizarea preventivă a stării de sănătate, interpretarea rezultatelor investigațiilor medicale, stabilirea conduitei terapeutice, precum și indicarea unor metode de prevenţie a bolilor şi accidentelor; serviciile de teleexpertiză, care constau în schimbul de opinii medicale la distanță între mai mulți medici inter sau intra – disciplinar, în scopul confirmării unui diagnostic pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, precum și a stabilirii conduitei terapeutice a pacientului; serviciile de teleasistență, care constau în integrarea în timp real a unor date sau a unor opinii ale unor profesioniști din domeniul sănătății de la distanță în scopul efectuării unor proceduri medicale, precum și în ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanţă, care efectuează un act medical / chirurgical; serviciile de teleradiologie, care constau în transmiterea electronică a imaginilor radiologice și interpretarea imaginilor radiologice prevăzute de către specialiștii în radiologie-imagistică medicală în vederea stabilirii unui diagnostic; serviciile de telepatologie, care constau în interpretarea datelor și imaginilor microscopice de către specialiștii anatomopatologi și stabilirea unui diagnostic; serviciile de telemonitorizare, care constau în supravegherea stării de sănătate a pacienților cu afecțiuni, interpretarea de la distanţă a datelor medicale despre pacient, precum și ajustarea conduitei terapeutice, a regimului de viaţă şi igieno-dietetic referitoare la îngrijirea pacientului.

Ce specialitati medicale acordăm prin telemedicină in cadrul Clinicii Equilibrium?

In cadrul Clinicii Equilibrium puteți beneficia de servicii medicale prin telemedicină în următoarele specialități:

Cardiologie

Dermatologie

Endocrinologie

Ginecologie

Neurologie

Pediatrie

Psihiatrie

Psihologie

Reumatologie

Urologie

Furnizarea serviciilor de telemedicină în cadrul Clinicii Equilibrium

Puteți solicita servicii medicale de telemedicină prin efectuarea unei programări pe site-ul nostru clinicaequilibrium.ro, sau telefonic 0332 401 255 // 0770 585 641 // 0332 407 022

Folosind serviciul de telemedicină, sunteți de acord cu raportul juridic care se formează prin aderarea la Termenii și condițiile de utilizare ale serviciului, Politica noastră de confidențialitate și orice termeni și condiții suplimentare la care se face referire în prezentul document sau pe care vi le-am pus la dispoziție.

Obligații și responsabilități privind Serviciul de telemedicină

În vederea furnizării Serviciului de telemedicină, Clinica Equilibrium are următoarele obligații:

a)    stabilirea identității şi calității profesionale a medicilor care acordă aceste servicii;

b)    informarea pacientului cu privire la serviciile medicale disponibile, scopul şi implicațiile actului medical, limitele acestuia, precum şi la mijloacele de realizare a acestuia, inclusiv cu privire la mijloacele tehnice utilizate pentru transmisia de date;

c)    respectarea dreptului pacientului de a-şi exprima consimțământul în mod liber şi informat;

d)    respectarea secretului medical;

e)    asigurarea condițiilor tehnice de transmisie a datelor şi a condițiilor de prelucrare a acestor date de către personalul medical astfel încât să fie garantată confidențialitatea acestora;

f)    securizarea şi introducerea în dosarul electronic de sănătate al pacientului a documentelor rezultate în urma acestor servicii;

g)    asigurarea continuității asistenței medicale.

În vederea furnizării Serviciului de telemedicină, Utilizatorii au următoarele obligații:

a)    să ofere informaţiile necesare identificării corecte și exacte a pacientului;

b)    să ofere informații cât mai exacte și complete cu privire la simptome, starea de sănătate, medicația urmată sau prescrisă și neurmată în totalitate, precum și a altor tratamente urmate, istoricul său medical, precum și a altor posibili factori externi care pot influența starea sa medicală, în vederea obținerii unui diagnostic prezumtiv cât mai corect.

Situații în care furnizarea Serviciului de telemedicină nu poate fi îndeplinită:

a)    Titularul răspunderii părintești supra copilului nu-și oferă consimțământul explicit pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale minorului;

b)    Aparținătorul nu face dovada autorității de a acționa în numele pacientului minor;

c)    Pacientul / Titularul răspunderii părintești / Aparținătorul legal nu-și oferă consimțământul medical informat.

Prin acceptarea acestor Termeni și condiții, Utilizatorul declară că înțelege și acceptă limitările tehnice și legislative privind Serviciul de telemedicină.