Suntem aici, alături de tine.

Gestionăm diabetul și îți echilibrăm stilul de viață, pentru o sănătate pe termen lung.

Abordarea corectă a diabetului zaharat și a nutriției este cheia menținerii sănătății. La Clinica Equilibrium, îți oferim programe personalizate pentru controlul glicemiei, prevenirea complicațiilor și optimizarea alimentației.

Diabetul zaharat este una dintre cele mai importante provocări ale secolului XXI și trebuie tratată ca o problemă de sănătate publică prioritară. Este o boală cronică netransmisibilă, incurabilă (dar tratabilă), în creștere, fiind principala cauză de orbire, de insuficiență renală, picior diabetic, accident vascular cerebral și infarct miocardic acut.
Vorbim de complicații foarte severe, ce provoacă anual milioane de decese.

Cum afecțiunea are implicații serioase din perspectiva persoanelor afectate, pacientul cu diabet necesită sprijinul unei echipe multidisciplinare, care are în centrul ei cea mai importantă persoană, respectiv chiar cel ce are diabet.

El este beneficiarul activităților, dar și truditorul pentru reușita lor – să trăiască cu o boală, fără a fi bolnav.

Este momentul să acționăm cu mai multă implicare ca până acum, pentru a preveni și a controla mai bine boala, prevenind în acest fel complicațiile asociate.

O altă problemă importantă în zilele noastre, aflată în strânsă legătură cu bolile cronice netransmisibile este reprezentată de starea de nutriție a populației.

Creșterea explozivă a bolilor metabolice a creat necesitatea tratamentului și a profilaxiei nutriționale a acestora. Terapia nutrițională folosește știința nutriției și are ca scop să ajute persoanele cu boli cronice (diabet zaharat, hipertensiune arterială, etc.) în a controla boala, a menține parametrii metabolici optimi prin aplicarea unui plan nutrițional adaptat.

10.000+ pacienți tratați

De ce Equilibrium pentru serviciile de Diabet & Nutriție?

Specialiști cu experiență

Pentru ca tu să te simți în siguranță.

Consulturi și investigații complete

Totul într-un singur loc, ca să fii bine.

Sprijin emoțional

Pentru că e o artă să fii tu însuți, în echilibru cu sinele tău.

Tratament personalizat

Cum e mai bine, exact pe nevoia ta.

Suport și monitorizare completă

Ca să fii sănătos mereu, nu doar uneori.

Abordare holistică și interdisciplinară

Investigăm tot ce contează, pentru ca tu să fii bine.

Cum avem noi grijă de pacienții noștri la Clinica Equilibrium

Specialiști disponibili pentru Diabet & Nutriție

Vezi medicii disponibili pentru acest serviciu de la Clinica Equilibrium.

Dr. Alina Popa

Diabet & Nutriție

Alege clinica Equilibrium pentru serviciile de Diabet & Nutriție

Completează formularul alăturat pentru a începe programarea.

Programează-te acum!